
Journals 1889-1949
autor André Gide
O tej książce
Jurnalul lui Andre Gide, este prima traducere românească integrală, a fost efectuată după ediţia în două volume, din 1996, respectiv 1997, de la Gallimard, din colecţia Bibliotheque de la Pleiade, figurând cu numărul 54, ediţie la care au lucrat mulţi ani gideologii Eric Marty şi Martine Sagaert. În timp ce prima ediţie a jurnalului (1946) acoperea numai perioada 1939-1942, iar a doua ediţie – perioada 1889-1939 (primul volum) şi 1939-1949 (al doilea volum), ultima ediţie acoperă întregul traseu diaristic al scriitorului parizian, 1890-1925 (primul volum) şi 1926-1950 (volumul al doilea). Pentru o mai bună manevrabilitate profesională, dar şi pentru o mai lejeră flexibilitate în cazul celor care pur şi simplu iubesc textele lui Gide, Editura Cartier a decis să meargă pe soluţia unei ediţii în patru volume. Una e să lucrezi cu două volume a câte o mie şi mai bine de pagini fiecare, alta e să răsfoieşti un op de dimensiuni mai friendly, una e să cari după tine, la şcoală sau în maşină, un ceaslov cât un munte, alta e să ascunzi în geanta ta, fără să te doara umărul, un fascicul substanţial – adevărată felie din viaţa unui om.
Gdzie kupić
Brak dostępnych opcji zakupu.
Linki w tej sekcji są linkami afiliacyjnymi - jeśli po kliknięciu kupisz książkę, otrzymamy prowizję od sklepu. Cena dla Ciebie pozostaje taka sama.
Więcej od André Gide

Autumn Leaves
André Gide

Corydon
Richard Howard, André Gide

Dostoevsky
André Gide, Arnold Bennett

If it Die...
André Gide

The Trial: A Play
André Gide, Jean-Louis Barraut

Isabelle
André Gide

Log Book of the Coiners
André Gide

The school for wives
André Gide
L'immoralista - La porta stretta
André Gide

Symfonia pastoralna
André Gide
La sequestrata di Poitiers
André Gide

Lochy Watykanu
André Gide

Madeleine
André Gide

Marshlands
André Gide

Notes on Chopin
André Gide

Oscar Wilde
André Gide
Pastoral Senfoni - Dar Kapı
André Gide

Prometheus Illbound
André Gide

Recollections of the Assize Court.
André Gide